
II.1.3. De la fericire la binecuvantare
Presentation
•
Philosophy
•
12th Grade
•
Medium
AURORA FORIS
Used 3+ times
FREE Resource
9 Slides • 7 Questions
1
Sfântul Augustin 354-430 este unul din cei patru Sfinți Părinți latini ai Bisericii, alături de Ambrozie, Ieronim și Grigore cel Mare. Este unul dintre cei mai importanți teologi și filosofi creștini, ale cărui opere au modificat substanțial gândirea europeană. Opera sa constituie o punte de legătură între filosofia antică și cea medievală
Some text here about the topic of discussion.
AUGUSTIN
2
Multiple Select
PRINCIPALELE PREOCUPARI ALE LUI AUGUSTIN AU FOST:
LITERATURA
MATEMATICA
TEOLOGIA
3
FERICIRE SI CREDINTA
Pentru Augustin, cine posedă pe Dumnezeu, acela este fericit.
Sufletul are capacitatea de a contempla în sine ideile eterne, dar şi adevărurile morale.
. În opinia sa, răul nu face parte din ordinea creată de Dumnezeu, este doar o privare de bine, o lipsă, o neîmplinire. Omul, posedând liber arbitru, poate alege să facă bine sau rău. În funcţie de faptele lor, cei drepţi sunt răsplătiţi, iar cei răi sunt pedepsiţi.
Some text here about the topic of discussion
4
Multiple Choice
IN CONCEPTIA LUI AUGUSTIN, ESTE FERICIT CEL CARE:
ESTE BUN
POSEDA PE DUMNEZEU
5
Multiple Choice
RAUL FACE PARTE DIN ORDINEA LUI DUMNEZEU
ADEVARAT
FALS
6
Multiple Choice
OMUL POATE ALEGE SA FACA BINE SAU RAU
ADEVARAT
FALS
7
AUGUSTIN - CONFESIUNI
Am văzut mulţi oameni care voiau să înşele pe alţii, dar n-am văzut pe nimeni care să voiască să fie înşelat. Unde, deci, au cunoscut această viaţă fericită, dacă nu acolo unde au cunoscut chiar adevărul? Căci ei iubesc chiar adevărul, fi indcă nu vor să fi e înşelaţi, şi, când iubesc viaţa fericită, căci nu este altceva decât bucuria de adevăr, în orice caz iubesc chiar adevărul şi nu l-ar iubi, dacă nu ar fi o oarecare cunoaştere a lui în memoria lor.
Subject | Subject
Some text here about the topic of discussion
8
preot, Doctor al Bisericii
c.1225-1275
n.: în c.1225, Roccasecca, Aquino, Napoli, Italia
d.: la 7 martie 1274, Fossanuova, Terracina, Italia
Some text here about the topic of discussion.
TOMA D`AQUINO
9
Toma d’Aquino distinge între virtuţi naturale (curajul, modestia) şi virtuţi supranaturale (credinţa, speranţa, iubirea). Conformitatea cu natura raţională îl poate conduce pe om la fericire, dar beatitudinea adevărată constă în contemplarea lui Dumnezeu.
Împlinirea legii morale este posibilă prin raţiune.
Sursa filosofiei morale a lui Toma d’Aquino* este gândirea aristotelică.
-binecuvântarea (beatitudo), constă în unirea eternă cu Dumnezeu.
SURSE
Some text here about the topic of discussion
10
Multiple Choice
SURSA FILOSOFIEI MORALE A LUI TOMA D`AQUINO ESTE FILOSOFIA LUI:
KANT
DESCARTES
ARISTOTEL
11
Fill in the Blanks
IMPLINIREA LEGII MORALE ESTE POSIBILA PRIN:
Type answer...
12
- filozof și matematician german, unul din cei mai importanți filozofi ai secolului XVII-XVIII-lea, unul din intemeietorii iluminismului german și important continuator al cartezianismului, curent filozofic fondat de René Descartes.
Some text here about the topic of discussion.
LEIBNIZ
1646-1716
13
DUMNEZEU NU POATE CREA NIMIC IMPERFECT, CI NUMAI CE ESTE BUN
- Dumnezeu, ca sursă a tot ceea ce este bun, nu poate fi sursa răului şi a urâtului în lume, dar, sursă a tuturor existenţelor şi posibilităţilor, alege pentru om cea mai bună dintre lumile posibile.
Lipsa de perfecţiune rezultă din limitarea esenţială şi originară proprie creaturii, o limitare care, în concepţia creştină, este o consecinţă a păcatului originar şi a negaţiei binelui.
Subject | Subject
Some text here about the topic of discussion
14
Multiple Choice
DUMNEZEU POATE FI SURSA RAULUI
ADEVARAT
FALS
15
- istoric al religiilor, scriitor de ficțiune, filozof și profesor de origine română la Universitatea din Chicago
1907-1986
16
„Creştinismul a adus din nou în lumină valorile sufletului şi ale dragostei; adică valorile vieţii. Numai un cercetător superficial poate spune că creştinismul a umilit şi a exaltat moartea. Dimpotrivă, triumful vieţii este atât de categoric, în mesajul lui Christos, încât şi moartea este mântuită, şi ea este transfigurată prin speranţa celei de a doua veniri. Moartea nu mai e acum definitivă. Ea nu mai e nimicire, evanescenţă, neant, ci un popas de odihnă înaintea Nemuririi.
Some text here about the topic of discussion
Sfântul Augustin 354-430 este unul din cei patru Sfinți Părinți latini ai Bisericii, alături de Ambrozie, Ieronim și Grigore cel Mare. Este unul dintre cei mai importanți teologi și filosofi creștini, ale cărui opere au modificat substanțial gândirea europeană. Opera sa constituie o punte de legătură între filosofia antică și cea medievală
Some text here about the topic of discussion.
AUGUSTIN
Show answer
Auto Play
Slide 1 / 16
SLIDE
Similar Resources on Wayground
13 questions
Înregistrări C++ (struct)
Presentation
•
11th Grade
10 questions
LECȚIE: Cărțile înțelepciunii (Proverbe, Eclesiastul și Iov)
Presentation
•
11th Grade
13 questions
área bajo la curva positiva y negativa
Presentation
•
12th Grade
12 questions
Povestea celor trei fluturași
Presentation
•
KG
16 questions
Fundamentos de la planeación
Presentation
•
University
8 questions
Animale dometice
Presentation
•
KG
10 questions
Antropología de la Religión
Presentation
•
University
11 questions
Herramientas digitales en la docencia.
Presentation
•
University
Popular Resources on Wayground
10 questions
Safety Day 2026 – Student Review
Quiz
•
9th Grade
21 questions
Continents and Oceans
Quiz
•
6th Grade
20 questions
Parts of Speech
Quiz
•
5th Grade
16 questions
Subject & Predicate
Quiz
•
5th Grade
25 questions
Multiplication Facts
Quiz
•
5th Grade
12 questions
Map Skills
Quiz
•
3rd Grade
22 questions
Continents and Oceans
Quiz
•
5th Grade
15 questions
Rounding Decimals
Quiz
•
5th Grade
Discover more resources for Philosophy
26 questions
SLIME!!!!!
Quiz
•
KG - 12th Grade
21 questions
Los paises hispanohablantes y sus capitales
Quiz
•
12th Grade
20 questions
Cell Transport
Quiz
•
9th - 12th Grade
20 questions
Budgeting
Quiz
•
9th - 12th Grade
20 questions
Investing
Quiz
•
9th - 12th Grade
8 questions
DNA vs. RNA
Presentation
•
9th - 12th Grade
12 questions
Identify Rigid Transformations
Quiz
•
8th - 12th Grade
10 questions
Complementary, Supplementary, Vertical, and Linear Pairs
Quiz
•
9th - 12th Grade