Verbul este partea de vorbire care arată acțiunea, starea sau existența.

După capacitatea de predicație, verbele pot fi:
1. predicative - pot forma singure predicat (Am niște ghete noi.)
2. nepredicative - nu pot forma singure predicat (Nu am ales culoarea încă.)

Verbele auxiliare = verbe nepredicative care ajută la formarea unor moduri și timpuri.

Verbele auxiliare din limba română sunt:
1. a avea - ajută la formarea perfectului compus, modul indicativ (exemplu:
2. a vrea - ajută la formarea viitorului standard și a viitorului anterior, modul indicativ (exemple:
3. a fi - ajută la formarea viitorului anterior, modul indicativ (exemplu:

Funcția sintactică = rolul îndeplinit de o parte de propoziție în cadrul enunțului.

Verbele predicative au funcția sintactică de predicat verbal.

Modul este forma pe care o ia verbul pentru a arăta cum consideră vorbitorul acțiunea:
1. indicativ - acțiune sigură, reală;
2. imperativ - acțiune posibilă, realizabilă.

Modul indicativ. Timpuri

Prezentul arată o acțiune desfășurată în momentul vorbirii.


Conjugă verbul „a scrie” la prezent!

Imperfectul:
- ilustrează o acțiune trecută desfășurată în același timp cu altă acțiune trecută, având valoare durativă
- sunete specifice: -a- și -ea-


Conjugă verbul „a voi” la imperfect!

Perfectul compus:
- exprimă o acțiune trecută și terminată în momentul vorbirii
- alcătuit din formele verbului auxiliar „a avea” + participiul verbului de conjugat

Conjugă verbul „a exclude” la perfect compus!

Perfectul simplu:
- indică o acțiune trecută și terminată
- are același sens cu perfectul compus, fiind însă mai rar folosit
- sunete specifice: -a-, -u-, -se-, -i-, -â-



Conjugă verbul „a dormi” la perfectul simplu!

Mai-mult-ca-perfectul:
- arată o acțiune trecută și terminată înaintea altei acțiuni trecute
- sunete specifice: -se-




Conjugă verbul „a pune” la mai-mult-ca-perfect!

Viitorul standard:
- indică o acțiune viitoare
- pentru limba scrisă, este alcătuit din formele verbului auxiliar „a vrea” + infinitivul verbului de conjugat

- pentru limba vorbită, are două forme:
1. prezentul verbului „a avea” + o formă cu „să” a verbului de conjugat
2. o + o formă cu „să” a verbului de conjugat



Conjugă verbul „a privi” la viitor standard!

Viitorul anterior:
- exprimă o acțiune viitoare terminată înaintea altei acțiuni viitoare
- alcătuit din formele verbului auxiliar „a vrea” + verbul auxiliar „a fi” + participiul verbului de conjugat

Conjugă verbul „a porni” la viitor anterior!

Viitorul în trecut:
- indică o acțiune din trecut, dar care în acel moment reprezenta o faptă viitoare, încă nerealizată
- alcătuit din imperfectul verbului „a avea” + o formă cu „să” a verbului de conjugat: După ce am intrat, aveam să găsesc musafirii în living.

Modul imperativ

• exprimă un ordin, un îndemn, o rugăminte etc.

• are doar persoana a II-a, singular și plural

• forma afirmativă: Păstrează! Păstrați!

• forma negativă:

  • singular: nu + infinitiv: Nu păstra!

  • plural: nu + forma afirmativă: Nu păstrați!

​Formele verbale nepersonale

• nu indică atitudinea vorbitorului față de acțiune

• nu își modifică forma în funcție de persoană

• nu pot fi predicate

​1. Infinitivul

• prima formă din dicționar a verbului

• apare cu sau fără prepoziția „a” înainte

• exemple:

​1. Participiul

• indică o acțiune suferită de un obiect

• are valoare verbală când ajută la formarea unor moduri și timpuri

• exemplu:

• devine adjectiv când determină un substantiv

• exemplu: