Primul semn pe care l-am întâlnit în călătoria mea, m-a surprins cât de vorbăreț era. Stătea liniștit la sfârșit de propoziție și spunea tuturor că acolo este hotarul cu noua comunicare.

- Eu sunt aici dintotdeauna, zicea. Fără mine comunicarea ar fi nesfârșită și nu ar avea înțeles.Când nu știu ceva, mă duc la fratele meu mai mare, care mă ajută să pun întrebări. Iar când nici el nu știe, îl așteptăm pe fratele mijlociu care tot timpul se miră că nu înțelegem, strigă după ceilalți, dă porunci sau ordine fiecare ce are de făcut, ne îndeamnă să ne facem datoria, apoi ne urează ,,spor la treabă!”

Subject | Subject

S-a uitat la mine nelămurit și tocmai când eram gata să-l întreb dacă pot face o scurtă pauză în vorbire, mi-a zis că asta nu e treaba lui.

- Cu pauzele scurte se ocupă altcineva. Vecina mea, cea lunguiață și jucăușă. E purtată peste tot de cuvântul strigat. Nici nu apucă bine termenii unei enumerări să se așeze în rând, că ea face ordine și îi separă. Însă nu are curaj să stea înaintea lui Și niciodată. De aceea o primesc doar Iar sau Dar să stea în față.

L-am întrebat dacă știe cum ajung acasă și m-a lămurit pe dată:

- Vezi gardianul de la intrarea în enumerare? După ce treci de el și depășești toți termenii enumerării, mai găsești unul asemănător care indică drumul spre vorbirea directă.

Subject | Subject

De acolo drumul e simplu. O să te ajute doamna aceea subțire si mai înaltă decât cratima. Să nu te sperii! Nu e o persoană rea, doar că nu lasă pe nimeni să vorbească până nu o așează pe dumneaei înainte.

I-am mulțumit micului prieten pentru indicații și am pornit grăbit spre voi să vă spun povestea.

Subject | Subject