Libertate și responsabilitate social-politică

Adept al eticii deontologice, Kant consideră că un stat trebuie să fie cu totul supus legii.

În acest sens, faptele cetățenilor vor trebui sobordonate exclusiv datoriei și deloc înclinației.

Un stat care impune subordonarea în fața legii, evită conflictele pasiunilor, garantând pacea eternă.

Consideră că voința individuală a omului reprezintă interesul particular și pasiunea subiectivă, în timp ce statul reprezintă interesul general și rațiunea obiectivă. În acest caz, rolul principal al statului este acela de a satisface interesul general și cerințele rațiunii, individul fiind subordonat statului.

Scopul principal al statului este acela de a asigura apărarea drepturilor și libertăților individuale, prin urmare, singurele constrângeri pe care le poate exercita statul, sunt cele destinate apărării acestor drepturi și libertăți. Altfel spus, o restrangere a libertății individuale este legitimă numai dacă, prin intermediul ei, se previn alte încălcări, mai mari, ale libertății altor oameni. Nu societatea se subordonează statului, ci statul se subordonează societății, sacrificându-se cerințele de egalitate și echitate de dragul libertății individuale.  

Pentru el, libertatea este determinată de raporturile dintre individ şi societate. Astfel, sfera libertăţii umane cuprinde următoarele: libertatea lăuntrică (libertatea de conştiinţă); libertatea de exprimare; libertatea alegerii unui stil de viaţă ; libertatea de asociere liber consimţită.

Mill consideră că în afara unor situaţii excepţionale (ex: scurte perioade de criză ale comunităţii) societatea nu se poate amesteca în mod legitim în sfera privată a individului. Filosoful precizează că, orice imixtiune a societăţii în sfera libertăţii individuale are două efecte indezirabile (din punct de vedere utilitarist): uniformizarea, oprirea dezvoltării individului.

            Isaiah Berlin distinge între libertatea negativă (caracterizată prin neintervenția celorlalți) și libertatea pozitivă (capacitatea de a face ceva). 

Libertatea negativă desemneaza absența constrângerilor arbitrare, impuse de puterea politică sau de alți oameni, iar realizarea ei în practică presupune restrângerea intervenției statului la un nivel minim (garantarea drepturilor și libertăților individuale). 

Libertatea pozitivă constă în realizarea condițiilor presupuse de îndeplinirea scopurilor individuale, prin intervenția sporită a statului în viața societății sau a individului.