

UNIUNEA EUROPEANĂ
Presentation
•
Geography
•
11th Grade
•
Hard
Andrei Baciu
Used 2+ times
FREE Resource
4 Slides • 0 Questions
1
UNIUNEA EUROPEANĂ
Uniunea Europeană (UE) este o asociere între state, cu rol integrator, care urmăreşte obiective complexe (economice, politice, militare). Se tinde spre realizarea unui stat federal european, conform Tratatului de la Lisabona.
2
Are sediul principal în Bruxelles, Belgia. Alte sedii sunt la Strasbourg şi Luxemburg.
UE a început în anii ʹ50, ca o zonă de liber schimb, cu obiective Economice.
Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO), creată prin Tratatul de la Paris din 1951, a devenit Comunitatea Economică Europeană (CEE), prin Tratatul de la Roma (1957).
În urma Tratatului de la Maastricht, intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993, prin adăugarea de noi obiective, a luat fiinţă Uniunea Europeană.
Astăzi în UE sunt 27 de state membre, care au aderat la momente diferite. România şi Bulgaria au aderat în 2007.
3
Cele mai importante instituţii ale UE sunt: Comisia Europeană, Consiliul European, Consiliul Uniunii Europene, Curtea Europeană de Justiţie şi Banca Centrală Europeană.
Parlamentul European este ales, la fiecare cinci ani, de cetăţenii europeni.
În cadrul Spaţiului Schengen (care include state membre UE şi state non-UE), controalele vamale au fost desfiinţate.
4
Politicile UE garantează libera mişcare a persoanelor, bunurilor, serviciilor şi a capitalului.
Începând cu 1999, a fost înfiinţată Zona Euro, formată în prezent din 20 state.
Cu o populaţie de peste 500 de milioane de locuitori (7,3%) din populaţia lumii, UE a generat în 2011 un PIB de 17,6 trilioane $ (mai mare decât orice ţară din lume), care reprezintă 20% din PIB-ul mondial.
UE poate fi considerată o confederaţie care, începând cu 1 decembrie 2009, are personalitate juridică internaţională şi poate încheia tratate.
UNIUNEA EUROPEANĂ
Uniunea Europeană (UE) este o asociere între state, cu rol integrator, care urmăreşte obiective complexe (economice, politice, militare). Se tinde spre realizarea unui stat federal european, conform Tratatului de la Lisabona.
Show answer
Auto Play
Slide 1 / 4
SLIDE
Similar Resources on Wayground
3 questions
Introducción Matrices
Presentation
•
11th Grade
3 questions
De què parlem quan parlem sobre avaluar o qualificar?
Presentation
•
Professional Development
3 questions
les classe grammaticale
Presentation
•
11th Grade
3 questions
A B C de las emociones
Presentation
•
KG
3 questions
ANIMALES MUY HERMOSOS
Presentation
•
KG
1 questions
Dictaduras en América Latina en el siglo XX.
Presentation
•
KG
3 questions
Triângulo Retângulo
Presentation
•
11th Grade
3 questions
Probabilidade 2
Presentation
•
11th Grade
Popular Resources on Wayground
10 questions
Safety Day 2026 – Student Review
Quiz
•
9th Grade
21 questions
Continents and Oceans
Quiz
•
6th Grade
20 questions
Parts of Speech
Quiz
•
5th Grade
16 questions
Subject & Predicate
Quiz
•
5th Grade
25 questions
Multiplication Facts
Quiz
•
5th Grade
12 questions
Map Skills
Quiz
•
3rd Grade
22 questions
Continents and Oceans
Quiz
•
5th Grade
15 questions
Rounding Decimals
Quiz
•
5th Grade
Discover more resources for Geography
13 questions
5 Themes of Geography
Presentation
•
9th - 12th Grade
20 questions
US & Canada Physical and Political Geography
Quiz
•
9th - 12th Grade
7 questions
Prairie, Pacific, and Territories
Presentation
•
9th - 12th Grade
8 questions
The Fight Against Terrorism
Presentation
•
9th - 12th Grade
45 questions
US & Canada Review-B
Quiz
•
9th - 12th Grade
8 questions
Canada: Atlantic and Core Provinces
Presentation
•
9th - 12th Grade