​"Credinţa fără fapte moartă este!", spune Sfântul Apostol Iacov. Pentru a fi demonstrată, credinţa are nevoie de fapte. Din păcate, din ce în ce mai mulţi oameni sunt convinşi că este destul să fie creştini (crezând că numai acest nume este destul pentru a-i mântui) - fără vreo lucrare exterioară.
Ca niște pomi fără roade

 Este adeziunea totală şi liberă a spiritului omenesc la Dumnezeu, la tot ce a descoperit El Bisericii Sale. Pentru adevăratul creştin, credinţa este cea care îl ancorează în Dumnezeu şi în Revelaţia Sa, el neavând nevoie de nici un fel de dovadă materială, raţională a celor propovăduite de creştinism: Credinţa este încredinţarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor nevăzute. (Evr. 11, 1)

​

​

​CREDINȚA

Speranța - încrederea că vom ajunge la fericirea veşnică şi nu vom fi lipsiţi de mijloacele necesare mântuirii, pe baza făgăduinţei divine care se consolidează cu ajutorul harului. De aceea, Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă să ţinem nădejdea ca o ancoră. (Evr. 6, 12)

​SPERANȚA

Prin care se realizează cea mai profundă legătură cu Dumnezeu şi cu întreaga creaţie, este cea mai mare poruncă a lui Dumnezeu. Iubirea creştină iese din sfera sentimentelor şi intră în cea a voinţei. Ea scoate de sub imperiul fricii pe omul care crede şi are nădejdea mântuirii. De asemenea, ea este şi cel mai mare atribut al lui Dumnezeu: Dumnezeu este iubire. (I In. 4,8)

​

DRAGOSTEA

Dreptatea este cea care reglementează raporturile creştinilor cu Dumnezeu, cu semenii şi ale omului cu sine însuşi. Ea cere ca fiecare să-şi  îndeplinească datoriile faţă de ceilalţi.

Dreptatea

Este aderarea voluntară la poruncile lui Dumnezeu sau la respingerea lor. Ea este sădită de Dumnezeu în firea omului, fiind o dovadă a iubirii Sale nemărginite.​

Libertatea

E împăcarea omului cu Dumnezeu, cu semenii şi cu sine însuşi. Problemele lumii în care trăim se acutizează mereu, se încheie mereu tratate care să medieze o aşa zisă pace temporară, însă adevărata pace se poate instaura doar acolo unde interesele egoiste încetează: Trăiţi în bună pace cu toţi oamenii... dacă vrăjmaşul tău este flămând, dă-i de mâncare; dacă îi este sete, dă-i să bea... (Rom. 12,18; 20)

​

PACEA

În sfârşit, sfinţenia este starea de curăţie spre care ar trebui să tindă tot creştinul. Ea este „împlinirea umanului", este semnul coexistenţei în persoana umană a tuturor acestor valori. Sfinţenia este realizarea chemării lui Dumnezeu: Sfinţiţi-vă şi veţi fi sfinţi, că Eu, Domnul Dummezeul vostru, sfânt sunt. (Lev. 11, 44)

​

​SFINȚENIA

DATORIA DE A PROMOVA ACESTE VALORI

VALORILE LUMII DE ASTĂZI:
--PROMOVATE ÎN MOD INDIVIDUAL
--NU SUNT CELE CARE SĂ URMĂREASCĂ BINELE COMUN
--LE ÎNCALCĂ PE CELE FUNDAMENTALE
--SUNT DICTATE DE MASS MEDIA NU DE ADEVĂRUL RELEVAT
--SE PROVOACĂ SUFERINȚĂ DEOARECE SE INCALCĂ VALORILE CELUILAT
--VALORILE FIIND DICTATE DE INTERESUL INDIVIDUAL DISPARE RESPONSABILITATEA MORALĂ

​--VALORILE FIIND INDIVIDUALISTE E IMPOSIBILĂ COMUNIUNEA REALĂ
----APAR CRIZE IDENTITARE DEOARECE SE POARTĂ O MASCĂ SOCIALĂ DATORITĂ DICTATURII MEDIA

SOLUȚIA ESTE ÎNTOARCEREA LA VALORILE CREȘTINE
----ASIGURĂ IMPLINIREA PRIN AXA VERTICALĂ
----E STAREA FIREASCĂ DE IMPLINIRE IN COMUNIUNE SI VALORI PERENE
----RESPONSABILITATEA FAȚĂ DE SEMENI PRIN ACEASTĂ PRISMĂ
----SE RESPECTĂ DEMNITATEA PERSONALĂ SUB ACESTE VALORI
----DISPARE CONFUZIA DINTRE BINE ȘI RĂU PRIN MODELUL HRISTOS

​JOC DE ROL SAU QUIZ?