​Premise

• Iudaismul: YHWH;

• Palestina romană (sec. I î.Hr.- I. d.Hr.);

• Secte mesianice: esenienii, zeloții;

• Influența elenistică: religiile de mistere.

Matei 1;

Luca 1, 2

​​Nașterea

​Apostolii

Miracolele

Audiența

Activitatea

Marcu 14:22 sqq, 15​;

Matei 26:14 sqq, 27

Luca 22, 23;

Ioan 18, 19.

Răstignirea

Marcu 16;​

Matei 28;

Luca 24;

Ioan 20.

Învierea

„1 Pavel, chemat să fie apostol al lui Isus Hristos, prin voia lui Dumnezeu, şi fratele Sosten,

2 către Biserica lui Dumnezeu care este în Corint, către cei ce au fost sfinţiţi în Hristos Isus, chemaţi să fie sfinţi, şi către toţi cei ce cheamă în vreun loc Numele lui Isus Hristos, Domnul lor şi al nostru.”

1 Corinteni 1: 1, 2

Persecuții

• 64: Nero;

• 250: Decius;

• 303-304: Dioclețian;

  * persecuții locale;

  * martiraj voluntar.

" Pentru a scăpa de acuzații, Nero și-a negat vina și a aplicat cele mai groaznice torturi unei grupări urâte pentru comportamentele sale abominabile, numită creștină de populație. Christus, de la care își trage aceasta numele, a suferit pedeapsa cu moartea în timpul împăratului Tiberiu, dată de unul dintre procuratorii noștri, Pontius Pilatus, iar această superstiție dăunătoare, deși ținută sub control pe moment, a apărut din nou nu doar în Iudeea, prima sursă a răului, ci și la Roma, unde toate lucrurile hidoase și rușinoase din lume își găsesc locul și devin populare.”

 Tacitus, Anale 15:44

De la Constantin la Teodosiu

• 313: Edictul de la Milano;

• 325: Sinodul ecumenic de la Niceea;

  * 361-363: Iulian Apostatul;

• 391: creștinismul devine religia oficială a imperiului.

„Fiindcă împăratul Constantin era convins că avea nevoie de o putere mai mare și mai de neînvins decât aceea a armatelor, […] el recurse la protecția lui Dumnezeu. El deliberă mai întâi asupra alegerii zeului pe care trebuia să îl recunoască. El consideră că cea mai mare parte din predecesorii săi, care adoraseră mai mulți zei, […] pieriseră ticăloșește fără ca niciunul din zeii lor să-și fi dat osteneala de a-I ajuta, și numai părintele său, singur, recunoscuse rătăcirea lor și numai el luase calea cea bună, că nu adorase decât pe Dumnezeu în întreaga-i viață și că Dumnezeu, ca recompensă, fusese protectorul său. […]”

Eusebiu din Cezareea, Viața lui Constantin cel Mare