​Deconstrucția de mesaj este un concept esențial în educația media, ce include formarea și dezvoltarea „autonomiei critice"¹ (Masterman, 1990 apud Roman, 2008), și anume a abilităților individuale de a înțelege relația dintre „text" și semnificație, de a „citi" lumea multi-media și a-i descoperi straturile. Procesul de „investigare" a mesajelor, fie tipărite, fie electronice, este menționat în terminologia alfabetizării în citire / scriere în mai multe moduri: analiză, deconstruire, decodare sau „citire".

​

Deconstrucția de mesaj pornește de la procesul comunicării, accentuând  interacțiunea dintre emițător și receptor și insistând asupra procesului de codare-decodare. Nu trebuie neglijate elementele care influențează formarea sensului la nivelul receptorului. Codul folosit de emițător furnizează informații despre experiențele și ideile lui, potrivit contextului său social, cultural și economic, pe care apoi receptorul le decodează, folosindu-se creativ de datele pre-existente ale contextului său. Deconstrucția implică nu doar recunoașterea și înțelegerea minimală a aceea ce „spune” un mesaj, ci și interpretarea și evaluarea semnificației sale, raportat la codurile și canalele folosite.

​

​

Ilustrarea schemei procesului de comunicare pornește de la două modele: cel al lui Jakobson, esențial prin stabilirea rolurilor comunicării, peste care a fost așezat modelul Shannon&Weaver, ca sprijin în înțelegerea și argumentația procesului de codare-decodare, care este mai familiar spațiului media. Modelul, așa cum a fost el formulat, facilitează înțelegerea procesului pe care receptorul îl parcurge în analiză și identifică elementele deconstrucției de mesaj. 

​

Bălosu însă nu se mișcă.

— Moromete, zise el și avea un glas din care se înțelegea că nu se mai gândea de mult la salcâm. De ce nu vinzi tu locul ăsta al tău din spatele casei?

Moromete se uită împrăștiat pe fereastră.

— Care, locul ăsta d-acilea?

— Da, tot îl ții tu degeaba.

— Mda, mormăi Moromete absent.

— Ti-l cumpăr eu, continuă Bălosu. Dacă vrei, facem repede formele.

— Hai, mă, nu mă mai ține aici, că am treabă, răspunse Moromete parcă n-ar fi auzit. Tu nu știi că nu e locul meu?

— Ba e al tău, îl informă Bălosu. Câți ani au trecut de când a plecat alde soră-ta Măria din casă?

— Păi... sunt mai bine de cincisprezece ani!

​

— Ei, după cincisprezece ani legea zice că moștenirea neîmpărțită rămâne ăluia care e în ea. Nu știai de chestia asta?

„Nu știam... pe mă-ta de bălos! răspunse Moromete în gând. Bine că știi tu.“

 - Hai, mă, că nu e așa cum zici tu, dă-mi banii ăia să mă duc încolo d-acilea! spuse apoi tare.

Bălosu rămase nedumerit.

— Dacă nu crezi, întreabă și tu unu din avocații ăștia, insistă el. Întreabă-l pe Rădulescu.

— Hai, mă, altă treabă n-am eu acuma, răspunse Moromete, de astă dată cu un glas rece, tăios.

Bălosu nu mai insistă, iar Moromete, după ce primi banii, părăsi casa vecinului.

​