
LEGENDA GHIOCELULUI
Presentation
•
Science
•
3rd Grade
•
Hard
iulia popa
FREE Resource
1 Slide • 4 Questions
1
GHIOCELUL
A fost odată o
rază de soare – era chiar fata cea mai mică şi răsfăţată a astrului
luminos. Iată că, într-o bună zi, raza
de soare a hotărât să se plimbe prin grădină.
-Ce-ar fi să aleg eu o floare
frumoasă pe care să mi-o prind în păr? a spus ea.
A cules o floare şi s-a
înălţat din nou în văzduh.
Toate florile din grădină au privit
mirate către cer şi au început să murmure:
-Aţi văzut ? Ce floare o fi ales
prinţesa?
-Cu siguranţă că a cules un
trandafir, a spus un trandafir mare, catifelat şi roşu.
-Ba eu cred că a fost una dintre noi,
a murmurat o lalea galbenă, iar suratele ei dădeau din capete încântate.
-Nici vorbă de aşa ceva! le-a retezat-o un crin mândru. A fost unul dintre fraţii mei. Nu vedeţi ce frumoşi şi
parfumaţi suntem?
Numai într-un colţ cineva plângea. Era un
ghiocel mic şi firav, a cărui codiţă fusese ruptă de trena rochiei de aur a prinţesei. Aceasta
a venit lângă ghiocel şi i-a spus:
-Biată floricică firavă, îmi pare tare rău că te-am făcut să suferi! Ce dorinţă vrei să-ţi îndeplinesc pentru a-mi repara greşeala?
-Dacă vrei într-adevăr să-mi faci un
dar, dă-mi voie să răsar primul dintre toate florile, de sub zăpada rece, iar
parfumul meu abia simţit să-i facă pe oameni să se bucure şi să ştie că a venit
primăvara!
2
Fill in the Blanks
Prinţesei îi pare rău pentru că:
Type answer...
3
Multiple Choice
Florile din grădină vroiau:
să se joace cu prinţesa
să se înalţe în văzduh
să se plimbe prin grădină
să afle ce floare a ales prinţesa
4
Open Ended
Scrie cuvintele din paranteză la locul potrivit. Atenţie! Un cuvânt este în
plus.
(
parfumat, ghiocelul, catifelat, parfumul, răsfăţat)
Crinul e frumos şi _____________________ . ___________________ e firav. Trandafirul e _______________________
5
Multiple Choice
Ce dorea prinţesa?
să culeagă floricele
să-şi prindă o floare în păr
să se joace cu florile din grădină
să găsească un ghiocel
GHIOCELUL
A fost odată o
rază de soare – era chiar fata cea mai mică şi răsfăţată a astrului
luminos. Iată că, într-o bună zi, raza
de soare a hotărât să se plimbe prin grădină.
-Ce-ar fi să aleg eu o floare
frumoasă pe care să mi-o prind în păr? a spus ea.
A cules o floare şi s-a
înălţat din nou în văzduh.
Toate florile din grădină au privit
mirate către cer şi au început să murmure:
-Aţi văzut ? Ce floare o fi ales
prinţesa?
-Cu siguranţă că a cules un
trandafir, a spus un trandafir mare, catifelat şi roşu.
-Ba eu cred că a fost una dintre noi,
a murmurat o lalea galbenă, iar suratele ei dădeau din capete încântate.
-Nici vorbă de aşa ceva! le-a retezat-o un crin mândru. A fost unul dintre fraţii mei. Nu vedeţi ce frumoşi şi
parfumaţi suntem?
Numai într-un colţ cineva plângea. Era un
ghiocel mic şi firav, a cărui codiţă fusese ruptă de trena rochiei de aur a prinţesei. Aceasta
a venit lângă ghiocel şi i-a spus:
-Biată floricică firavă, îmi pare tare rău că te-am făcut să suferi! Ce dorinţă vrei să-ţi îndeplinesc pentru a-mi repara greşeala?
-Dacă vrei într-adevăr să-mi faci un
dar, dă-mi voie să răsar primul dintre toate florile, de sub zăpada rece, iar
parfumul meu abia simţit să-i facă pe oameni să se bucure şi să ştie că a venit
primăvara!
Show answer
Auto Play
Slide 1 / 5
SLIDE
Similar Resources on Wayground
8 questions
Mini-concurs digital
Presentation
•
2nd Grade
6 questions
Comunicare
Presentation
•
KG
5 questions
FRUCTE DE TOAMNA
Presentation
•
KG
6 questions
Sistemul de baza intrare esire BIOS
Presentation
•
1st Grade
4 questions
La derdeluș
Presentation
•
1st Grade
6 questions
Răspunderea în afaceri
Presentation
•
2nd Grade
5 questions
Sărbătoarea -Timp sfințitor
Presentation
•
5th Grade
7 questions
VALORILE
Presentation
•
3rd Grade
Popular Resources on Wayground
10 questions
Safety Day 2026 – Student Review
Quiz
•
9th Grade
21 questions
Continents and Oceans
Quiz
•
6th Grade
20 questions
Parts of Speech
Quiz
•
5th Grade
16 questions
Subject & Predicate
Quiz
•
5th Grade
25 questions
Multiplication Facts
Quiz
•
5th Grade
12 questions
Map Skills
Quiz
•
3rd Grade
22 questions
Continents and Oceans
Quiz
•
5th Grade
15 questions
Rounding Decimals
Quiz
•
5th Grade
Discover more resources for Science
19 questions
3rd Grade CUA #1 Review GC
Quiz
•
3rd Grade
20 questions
Force and Motion
Quiz
•
3rd Grade
10 questions
Identifying Physical and Chemical Changes
Interactive video
•
1st - 5th Grade
13 questions
Reflect, refract, and absorb
Quiz
•
3rd - 5th Grade
14 questions
Scientific Method
Quiz
•
3rd - 5th Grade
23 questions
Rocks and Soils Unit Assessment
Quiz
•
3rd Grade
11 questions
Lost Energy 3rd grade
Quiz
•
3rd Grade
5 questions
All About Maps
Presentation
•
1st - 5th Grade