Cuvintele: forme și sensuri

În frazeologie, o unitate frazeologică, un frazem sau un frazeologism este o îmbinare mai mult sau mai puțin fixă de cuvinte, care se opune prin această caracteristică îmbinării libere de cuvinte.

1.Locuțiunea este o unitate frazeologică ce prezintă un grad relativ mare de fixitate semantică, lexicală și morfosintactică. În plus, constituie o singură parte de vorbire, deseori sinonimă cu un cuvânt. Ea poate fi nefigurată, de exemplu, cine știe cine = cineva sau metaforică, nod în papură = cusur

Locuțiunile pot fi verbale (a o lua a fugă – a fugi), adjectivale (de nimic-josnic), substantivale (aducere aminte -amintire), conjuncționale (fără să), prepoziționale(în fața), adverbiale (din când în când)

coate-goale; mațe-fripte;

La paștele cailor - niciodată; Când zboară porcul - niciodată; Colac peste pupăză - pe deasupra, după ce că; Tichie de mărgăritar îi trebuie chelului - la modul: exact asta îți mai lipsea;

Apa trece, pietrele rămân - lucrurile de valoare, cu o baza solida rămân valabile!

Ieftin ca braga - foarte ieftin.

Clişeele internaţionale circulă în diverse culturi. Ele au la bază mituri biblice, legende antice sau chiar întâmplări reale din istoria universală, cu o mare rezonanţă în epocă. În structura acestora intră aproape întotdeauna un nume propriu, de cele mai multe ori de persoană.

1.AU LA BAZĂ MITURI BIBLICE:

 Arca lui Noe = ideea de amestec, diversitate; lumea în totalitatea ei, reprezentată prin prototipuri; loc de slvare

 Turnul Babel = loc unde se vorbesc multe limbi care se amestecă unele cu altele până la confuzie; reuniune haotică a unor persoane care vorbesc fiecare pe limba lor, fără să se poată înţelege între ele; ideea de confuzie, amestec, încâlceală, babilonie.

2.AU CA SURSĂ MITOLOGIA:

 Arcul lui Ulise = o capacitate

deosebită a cuiva, un talent, o însuşire neobişnuită;

 Călcâiul lui Ahile= partea vulnerabilă a unui om

Cuvintele-valiză rezultă din contaminarea sau amalgamarea a două cuvinte deja existente în limbă, între care există o asemănare semantică sau fonetică, asa cum se poate constata în exemplele următoare: faliment+alimentară = falimentară, a fura+a găsi = a furgăsi, februarie+martie = femartie, politică+ticăloşie = politicălosie etc.

Este o construcție tipic populară, familiară sau de argou, care presupune înlocuirea sfârșitului sau a începutului unui cuvânt cu sfârșitul sau începutul altui cuvânt (de obicei identic cu al celuilalt), pentru a păcăli pe interlocutor și a crea un efect comic. Exemple: telegrabnică (< telegramă – grabnică), animabil (< amabil – animal), banchior (< bancher – chior), cașcavaler (< cavaler – cașcaval),  felicitocuri (< felicitări – tocuri), scrumbieră (< scrumieră – scrumbie), poimarți (< poimâine – marți) scrofulos (< scrupulos – scrofuri) etc.

Costiclă (< Costică – sticlă) etc. 

Etimologia populară este un fenomen lingvistic prin care un neologism sau un nume străin este preluat în limbă într-o formă modificată, așa încât să dea un înțeles în limba respectivă. Cu alte cuvinte, este o greșeală de vocabular generată de asemănarea fonetică dintre termeni.

Ex: lăcrămație ( DEX face trimitere la reclamație) provine din combinația dintre reclamație și lacrimă și este preferat de unii vorbitori, deoarece este probabil un termen mai sugestiv pentru a exprima starea de spirit a celui care reclamă;